In copilărie, la Maglavit, străbunica ‘Leana mă lua de mână și, Duminica și de sărbători, mergeam la Biserică. Era o femeie tare credincioasă și o să vă povestesc odată întâmplări de necuprins pentru mintea umană. Vara, înainte de a ieși pe poartă, se oprea și rupea câțiva trandafiri dintr-o tufă care străjuia intrarea în “Casa Mare”. Câteodată deschidea portița și mai lua câteva flori din grădinița bine îngrijită, care era închisă cu garduleț de sârmă împletită ca să nu ajungă cumva puii la ele. Le rupea codițele cu măiestrie, toate deodată, la aceeaiași lungime știută, după care ieșeam pe poartă. Când ajungeam la Biserica din comună, așa cum era rostul, mergeam prima dată la Icoana lui Isus, punea buchețelul de flori, ne închinam și ‘pupam Icoana. La Icoana Maicii Domnului puneam crini albi, luați din aceiași grădiniță. “- Crinii sunt florile Maicii Domnului” îmi spunea străbunica ‘Leana. Pentru mine, imaginea Icoanei lui Isus este întipărită în minte cu un buchețel de trandafiri de curte pus alături. Am văzut la Tomșani o comună unde toate curțile erau pline de flori. In toate cele șapte sate, la fel. De la intrare tufe mari de trandafir, după care pe alee, în grădinițe, până departe în curte, cât ține casa, flori de toate felurile. Când am intrat în Biserica din satul Modîrceni, o biserică de peste două sute de ani, frumoasă și îngrijită, plină de credincioși, primul lucru pe care l-am văzut a fost buchețelul de trandafiri de la Icoană. Am avut un sentiment de întoarcere în timp, un sentiment al stabilității și al unei tradiții păstrate peste timp și spațiu. Acel sentiment de liniște ca și când te-ai întoarce “acasă”, fie că sunt peste două sute de km până la Maglavit. Chiar dacă v-am scris de atâtea ori, ieri am simțit aproape material ce vor neomarxiștii ăștia de la noi: Să ne ia buchețelul de trandafiri de la Icoană, după care să distrugă Icoana și Biserica. Îi scoate din minți faptul că nu reușesc. România adevărată, profundă, stă în buchețelul de trandafiri de curte pus la Icoana Învierii. Are două mii de ani acel buchețel și va rămîne acolo, la fel de proaspăt, cât vor fi vremurile. Am văzut în Tomșani case mândre, dar cochete, curți îngrijite de nici vreun grădinar nu ar reuși să le facă așa frumos. Intr-o curte am stat de vorbă cu o bătrână toată în negru care tundea gazonul din iarbă naturală cu o mașină de tuns de ultimă generație. Când ne-a văzut, a oprit firesc micul utilaj și am stat de vorbă. Mașini de toate felurile, modernismul și-a făcut loc, doar până la poartă. Dincolo de poartă sunt florile. Uitai să vă spun că toată lumea zîmbea, inclusiv două doamne care veneau cu sapa la spinare și mi-au spus râzînd că ăla e stiloul lor. Una din ele cred că era chiar contabilă. Am întrebat o doamnă învățătoare de ce toate curțile sunt pline de flori. “-Pentru că sunt frumoase!” mi-a zis râzând, ca și cum se mira de întrebarea mea ușor nefirească. În buchețelul de trandafiri de la Icoana Învierii stă toată trăinicia unui neam de o forță nebănuită. Buchețelul de trandafiri, ori cum ar fi vremurile, este acolo la fiecare slujbă de Duminică și nimeni nu se va putea atinge de el vreodată. Buchețelul de trandafiri suntem noi!