Acesta este titlul cărții domnului Constantin Țoiu, carte pe care am citit-o în 1987 și m-am crucit atunci de cum a putut apărea o asemenea carte. Ulterior am aflat odiseea apariției cărții, cu scriitori, inclusiv Eugen Barbu, care au cerut ca ea să nu apară Până la urmă cartea a apărut, a trecut de Cenzura Comunistă, extrem de dură. . In timp ce o citeam, nu-mi venea să cred ochilor. Foarte bine scrisă, cartea critica…comunismul. Era prima dată când citeam așa ceva într-o carte apărută în librărie. Imi aduc aminte emoția lecturii, cum am devorat-o cred într-o zi, citind-o parcă cu frică să nu mi-o ceară cineva înapoi.

Cu câtiva ani în urmă, pe la optsprezece ani, citisem “Șarpele”, dactilografiat pe coli A4 și “Cel mai iubit dintre Pământeni”, amândouă interzise, cărti pe care le împrumutasem de la judecătorul Armașu, tatăl prietenului meu Mircea, Dumnezeu să-i odihnească. Poate o să vă povestesc odată despre minunile din Casa Judecătorului Armașu, în care se vorbea liber și, mai ales, se întâmplau lucruri. Imi aduc aminte cum, într-o seară târzie de iarnă, ‘pitulasem cărțile, la piept, sub geacă, le țineam cu o mână și mergeam pe străzile pustii cu teama să nu mă oprească vreun milițian să mă întrebe ce țin la piept. Atunci nu-mi puneam problema că milițianul habar nu ar avea ce scrie în ele, , știam că cel puțin “Șarpele”, bătută la Mașina de scris, ar fi atras foarte rău atentia. Chiar dacă nu ar fi știut să citească-mai grav-ar fi văzut peste 150 de pagini dactilografiate la mașina de scris, iar de aici până la acuzatia că împrăștii manifeste și la 10-15 ani de pușcărie era doar halta la Sectia de Miliție, după care Arestul și Închisoarea. Imi era teamă că m-ar fi dus și la casa domnului judecător și i-ar fi creat probleme serioase, mai ales că, la plecare, Mircea mi-a spus să fiu atent să nu mi le găsească cineva. Pentru asta eram decis să nu spun de unde vin, dacă voi fi prins, și să zic că vin din Craiovița. Ăsta era planul. Pe de altă parte, emoția faptului că fac ceva interzis, de la împrumutatul cărtilor până la cititul lor, mai ales a “Șarpelui”, îmi dădea un sentiment de libertate pe care nu-l mai încercasem până atunci și pe care aveam să-l reîntâlnesc mai târziu, când il criticam pe Ceaușescu și, mai ales, la Revolutie.

Am luat-o prin dos, pe străduțe lăturalnice-de pe Strada Păltiniș de la Biserică până în Calea București era ceva-, prin bezna nopții- pentru că nu era aprins nici un felinar- și fiecare umbră, fiecare intersectie mi se părea a fi locul din care strigă milițianul la mine. Nu odată mi se întâmplase să mă oprească la ore târzii și să mă legitimeze. Ajuns cu bine acasă, le-am citit pe nerăsuflate, în câteva zile. Fiecare pagină era o emotie, o bucurie impletită cu satisfactia că în sfârșit sunt în mâna mea, dar și cu sentimentul acela de libertate pe care-l ai atunci când faci ceva interzis de Sistem.

Să revin dar la “Căderea în lume”, doi ani mai târziu, în 1987. Cumpărasem cartea din Librăria “Casa Cărtii”, de pe raft, pentru că mai citisem ceva de Constantin Toiu și-mi plăcea cum scrie. Când am răsfoit-o un pic, mi-au sărit câteva pasaje în ochi, dar nu am realizat cât este de critică la adresa comunismului timpuriu. Când am terminat-o, am pus-o pe masă și m-am uitat lung la ea, nevenindu-mi să cred că o asemenea carte trecuse de cenzură. Mulți dintre voi nu cunoașteti sentimentul acela de răzvrătire dat de cititul unei cărți interzise, dar pe-asta o cumpărasem ‘pe bune din librărie. Eram client fidel, am luat-o la câteva zile după aparitie, deci nu ajunsese acolo din cer. Cu toate astea, era imposibil de crezut că a trecut de cenzură. Nu aveam cu cine să comentez, să discut despre carte. Ce să vorbești, când seara Ceușescu ne spunea la televizor și toată ziua la Radio despre marile realizări ale comunismului, iar la școală ne învățau despre nenorocirile mișcării legionare, în timp ce cartea te îndemna să vezi lucrurile într-o altă lumină, cea a analizei obiective. A doua zi m-am intors la “Casa Cărții”, m-am gândit că s-au prins, că au retras celelalte exemplare, dar le-am regăsit cuminti pe raftul unde le lăsasem cu o zi înainte. O să vă vină să râdeți, dar chiar am luat un exemplar și l-am deschis la paginile respective, mi-a trecut prin cap- ceea ce era imposibil-, că o fi fost exemplarul meu greșit. Era la fel. Acum, într-un loc public, parcă mi-era teamă să nu se uite cineva la mine, când citesc despre Mișcarea Legionară lucruri care erau invers decât învățasem eu la școală și despre comunism că are defecte grave, chiar din naștere.

Am vorbit după Revoluție de multe ori despre acea aparitie fantastică și despre trecerea ei inexplicabilă prin cenzură- și a trecut într-o perioadă în care cenzura era cruntă.

Cartea a mai fost reeditată de cinci ori, ultima editie, a șasea, în 2019, la editura Libris.

Cred că v-a plăcut povestea…

Totuși…ar mai fi ceva… Aparitia din 2019 va deveni “ultima ediție” pentru că, după promulgarea Legii Vexler, peste câteva zile, cine va publica această carte va fi condamnat direct la închisoare, de fapt cine va încerca să publice, va fi condamnat, pentru că, dacă ar fi tipărită, și cei care ar încerca să o tipărească, și cei care ar reeditat-o, ar fi arestati și condamnați la închisoare.

Dacă aș cita din carte, dacă ași comenta-o aici, într-un spațiu piblic sau de față cu câtiva oameni ași fi retinut, arestat și condamnat la închisoare pentru propagandă Legionară.

O carte care a trecut de Cenzura cumplită din Comunism nu ar mai putea trece de Cenzura din România anului 2025! Mai mult, cei care ar încerca să o reediteze și să o tipărească ar fi arestati, pentru propagandă legionară și antisemitism, conform legii Vexler, catalogări pe care le-a primit încă de la prima editie. Pe timpul comuniștilor nimeni nu a fost nici arestat, nici cercetat, nici anchetat. Mai mult, acum, conform aceleiași legi, cine ar cita din carte, ar fi la rândul său arestat și condamnat pentru aceleași acuzatii: Propagandă Legionară și Antisemitism.

V-am spus demult: Societatea Neomarxistă în care deja trăim este mult, mult mai rea decât Societatea Comunistă.

V-am dat un exemplu concret cum Libertatea de acum este mult mai restrânsă decât Libertatea-câtă era- din Comunism.

De fapt, aceasta este Lipsa Libertătij în Societatea Neomarxistă, care a devenit deja, Represivă! Iar acesta este doar începutul

Cum s-a ajuns aici? Asta este altă poveste…

Prima editie a “Căderii în Lume”, așa cum o am eu în bibliotecă și care va fi interzisă.