…. In urmă cu douăzeci și cinci de ani m-am îndrăgostit de munte. Știu ca azi prima mea drumeție: Rucsac roșu, apă, un cuțit, alimente, ciocolată, ceai cald, echipament profesionist. Este de vis. Nu este recomandat, dar să faci traseul singur iți dă un sentiment de libertate pe care nu-l poți reîntâlni niciunde: Stâna Regală/Piatra Arsă, acesta a fost primul meu traseu: Bucegii, cu frumusețea, măreția și misterul lor. De atunci au fost zeci, sute de drumeții, iar freamătul emoției este același. … Orice traseu făceam, prima urcare rămînea ca ceva ce trebuia făcut cel puțin odată pe an. Știam locul pietrelor, de la an la an îmi plăcea să văd dacă se schimbă ceva. Muntele arată aproape la fel, nu începuse nebunia defrișărilor. Mi-a luat ani de zile să încerc Retezatul. Bocanci înalți, glezna strânsă, echipament mult. Pregătit pentru orice vreme, inclusiv pentru a rămîne o noapte pe munte, dacă e cazul. Pregătirea rucsacului este la fel de importantă ca traseul în sine. Soare, ploaie, zăpadă, frig sau torid, aerul tare de la 2000, când cunoști aceste senzații nu mai poți renunța la ele. Muntele trebuie respectat, dar mai ales îl iubești sau nu. Nu există relație platonică, dacă îl iubești și el te răsplătește, aproape că simți că-ți răspunde. Cu timpul, din când în când, am luat-o și pe Cristiana. Deodată totul se schimbă, trebuie să-i transmiți regulile, dar mai ales simți că ești responsabil pentru cel de lângă tine: felul cum pune piciorul, să nu calce pe o piatră care se mișcă, să fie atentă la traseu, să nu se impiedice, cine urcă și cine coboară. Muntele…. O pasiune care nu se stinge niciodată…

In urmă cu două luni am decis să facem o plimbare ușoară la Cascada Urlătoarea, cu plecare de la Poiana Țapului, nu din Bușteni. Eram cu Cristiana și cu Silvia, îmbrăcați lejer, era Ziua de Paște. Am mers cu mașina până la intrarea pe traseu, o mică parcare cu câteva mașini, nici țipenie. Când să trecem de barieră, un panou imens ne avertiza: “Atenție, sunt urși” Am mers câțiva zeci de metri, după care m-am oprit. Am spus să ne întoarcem, pentru că grupul e prea mic și este riscant. Ne-am întors, în vociferările și dezacordul lor. Am simțit o strângere în stomac. Muntele prieten a devenit deodată îngrozitor de periculos. Până la urmă au mai venit și alte grupuri gălăgioase și am reluat și noi traseul. La Urlătoare poți ajunge ori din Poiana Țapului, ori din Bușteni. La cascadă ne-am întâlnit cu alte grupuri, multe de pantofari de duminică, care veniseră pe traseul-mai ușor- dinspre Bușteni. E un traseu-școală, cel mai folosit din Bucegi, e mai mult o plimbare prin pădure decât un traseu montan. Cristiana îl făcuse cu colegii din clasă cu câteva luni înainte. M-a și întrebat dacă nu ne întoarcem pe acolo, dar era prea departe de mașină. Când am plecat de la Cascadă, alte grupuri veneau, alții plecau. Drumeții erau veseli, fericiți că fac o plimbare reușită în după/amiaza de Paști.

Acela este traseul pe care Diana, la două luni distanță, a fost omorâtă de Urs. Atacată , sfâșiată și târătă într-o râpă unde a fost omorâtă de un urs. Care nu a plecat de lângă ea pentru că era “trofeu” Diana era cu cinci ani mai mare decât Cristiana și a devenit un trofeu mort, al ursului. Ultima suflare Diana și-a dat-o strigând după ajutor, la 112. Era pe un traseu care este atât de circulat, încât te crezi la o plimbare printr-un parc, în care te saluți cu cei care urcă sau coboară. Este cel mai circulat traseu din Bucegi, obiectivul natural cel mai vizitat din România: “Cascada Urlătoare”. Nu cred că există excursie de elevi din Bucegi care să nu fi făcut acel traseu. Mă întreb îngrozit dacă acel urs ne-ar fi atacat pe noi acum două luni: După douăzeci și cinci de ani de munte și o singură întâlnire cu un urs( care era la mai mult de o sută de metri) ce aș fi făcut? Normal că știu regulile-faci gălăgie, bați într-un metal, te pui pe burtă, etc. Am mai auzit niște tâmpite azi la televizor zicând că-i dai cu spray în nas ursului. Ba au mai zis și că au fost pe munte: Eu le întreb pe tute cum stau ele așa la doi metri de urs și-i dau cu spray în bot. Nu am auzit pe nimeni care să fi reușit. Dar dacă erau ele? Sau fiica lor? “Sigur”stăteau pînă se apropia la distanța de maxim trei metri la care spray-ul este eficient. Idioțenie-sau ticăloșie-pură. Cred că se căcau pe ele de frică. Eu mă întreb ce aș fi făcut eu dacă ne ataca acel urs. Strigam la el, îl strângeam de gât? Ce poți să faci când vezi că atacă ca un turbat? - Fluieri! -Ia Fluieră mă tu și vezi dacă pleacă! Pleacă pe dracu! - Și totuși, ce aș fi făcut? - Vă spun eu, întrebarea nu are un răspuns coerent.

Diana a sunat la 112 și a strigat :” Ursul se apropie din ce in ce mai amenințător!” După care ursul a luat-o de picior și a târât-o în râpă unde a omorât-o. Sau a murit înainte? Prietenul ei nu a mai avut timp să facă…ce? Ce trebuia să facă? A sunat și el la 112, a urmat instrucțiunile. Doar că pe urs nu l-au interesat instrucțiunile și i-a sfâșiat prietena. Viața unui copil care abia terminase liceul curmată de un urs, pe cel mai aglomerat și “sigur” traseu din Bucegi.

România are o populație recunoscută de 8000 de urși. In realitate, conform Asociației Vânătorilor și Pescarilor, sunt cam 16:000. Prin comparație

Polonia 110 urși Norvegia 175 Estonia. 900 Croația 1000 Italia 200 Franța și Spania (la un loc) 62

Mai vreți? Datele sunt publice. Conform tuturor specialiștilor, România nu poate ține sub control mai mult de MAXIMUM 4000(Patru mii) de urși. Și așa mult prea mulți. Ce este peste, sunt scăpați de sub control. Noi avem dublu( conform Guvernului) sau de patru ori mai mulți, în real. Adică 12:000 de urși peste 4000, scăpați de sub control. Care omoară oameni la greu, iar cine scapă, e norocos. 2200 de apeluri la 112 anul acesta de întâlniri, sau atacuri, sau urmăriri de urși. 2200 de oameni au sunat îngroziți la 112. Nu avem o statistică a celor care au murit mâncați de urs, câți au fost desfigurați, câte oi, capre și alte animale domestice au mâncat, câte gospodării au distrus. In România, Diana și cei uciși ca ea nu contează. Urșii să fie protejați. Că așa vrea UE, să ne dea de mâncare la urși.

Soluția? Ar fi două: 1) Să nu mai călcăm la munte, să boicotăm toate pensiunile, restaurantele, hotelurile, până nu rezolvă parlamentarii și Guvernul problema urșilor. 2) Care nu poate fi rezolvată decât reducând populația la maximum patru mii. Cum? Dacă nu vreți prin împușcare, demarăm un program de adopție/înfiere de urși: Fiecare tâmpită care mai plânge de mila urșilor, să ia cel puțin unul acasă: in apartament, în baie, sub pat, în pat cu ea. Sau să-i ia UE. Dar nu vrea, că am încercat dar țările UE nu vor mai mulți urși. Să-i omoare pe români. Nu la ei. Nu este altă soluție. Ințeleg că vânătorul Ciolacu a vrut să liniștească urșii că “nu-i vom împușca” - Ok. Va fi vinovat de fiecare victimă de acum încolo. - Ciolacu vă condamnă la moarte. Mâncați de urs. Sau poate vrea să/i ia el acasă la Sorina; Sau poate merge el cu Sorina pe traseul pe care a mers și Diana. Fără pază. Ei doi, ca doi porumbei. Și ursul. - Ce ziceți? - Are curaj? Vă spun eu că face pe el. Dar el protejează ursul. Iar Sorinei nu-i place muntele, ci marea. Nu în România, Departe: Cu Jet-ul privat, dacă se poate. Și cu pozele făcute de servicii, bune la șantaj. Chiar: - Ce făcea Ciolacu dacă în locul Dianei era Sorina? - La fel era de tare-n gură?

Nu avem altă soluție decât reducerea numărului de urși. Altfel, în vara asta, Ciolacu va avea pe conștiință alți morți. De care , dacă nu intervine rapid, el este direct vinovat. Personal o să-i fac plângere penală pentru omor din culpă la primul om omorât de urs, dacă nu reduce numărul urșilor din România. Are și slugărnicia față de UE o limită: A vieții Dianei. A vieții tuturor celor omorâți de urși. - Aceasta este limita peste care Ciolacu nu are voie să treacă! Decât dacă joacă țonțoroiul pe mormintele Dianei și ale celor uciși de urși!

In Foto, Diana și iubirea ei, muntele. Mult prea tânără! Un copil! Dumnezeu să o odihnească în pace!