“Identitatea Națională a dobândit o reputație proastă în această perioadă tocmai pentru că a ajuns să fie cunoscută sub numele de naționalism etnic”. ( Francis Fujuyana-Identitate)

Nu este o glumă, nici o conspirație. Foarte mulți, inclusiv liderii UE, neagă identitățile naționale în favoarea Identității Europene. Fac asta cu atâta forță, încât au gândit proiectul Statele Unite ale Europei, în care națiunile să conteze foarte puțin. Mai mult, cei care gândim în termenii identității naționale și popoarelor, suntem priviți ca adversari ai Proiectului European, deci suntem…populiști. De aici, conflictul teribil. Lideri politici slabi sunt puși să facă față acestei aberații, liderii europeni nu cedează, pentru că așa le cer suprastatalele, iar naționaliștii sunt priviți ca periculoși. UE ne-a ținut captivi cu MCV și Schenghen, iar acum cu banii. Toată lumea a uitat deodată că Ministerul Culturii condus de Raluca Turcan a girat această expoziție, iar cel mai mare adversar al intrării României în Spațiul Schenghen era…Olanda.

Așa că, o expoziție care să fie organizată într-un muzeu dintr-o “comună-oraș din Olanda, de 60:000 de locuitori, a fost privită ca…mană cerească. In profundul stil dâmbovițean, am zis că ne-a pus Dumnezeu mîna în cap și …dă-i bătaie. Eu nu cred că a fost nici o conspirație, ci un cumul de factori:

1) Mentalitatea noastră de slugi și de copii săraci ai Europei. Ne-am bucurat că un muzeu dintr-un orășel din Olanda, țara care se opunea intrării noastre în Schenghen, ne vrea tot patrimoniul Dacic acolo. Dealtfel, totul s-a făcut pe repede înainte. 2) Ălora din Olanda li s-a rupt de Patrimoniul Nostru măreț și Dacic, și nu au schimbat nimic, chiar pe motiv de Identitate Națională, pe care ei nu o prea recunosc. Dacă erau orice altfel de exponate, de artă modernă valoroasă, de exemplu, sigur aveau mai multă grijă de ea. 3) Nimeni nu a zis vreo vorbă despre felul cum au fost asigurate și păstrate acele valori inestimabile, ca să nu supărăm statul olandez, care oricum nu s-a băgat în această afacere. 4) Primul semnal de alarmă ar fi trebuit să fie incendiul din august provocat de unul cu bicicleta, probabil un test, nici atunci, nici olandezii nici românii, nu au reacționat. Olandezilor li s-a rupt, iar românilor, probabil, de teamă să nu ne punem rău cu Stăpânul Inelelor-Lalelor/Schenghen, nici atât. 5) Nici acum nu suntem mai breji, trimitem și noi echipe pe acolo după trei/patru zile, când Coiful este vândut sau cine știe ce.

Am citit contractul, te iei cu mîinile de cap, nu s-au respectat nici un fel de reguli de nici un fel, totul a fost făcut pe repede înainte, iar astăzi toți dau din colț în colț.

“La omul sărac nici boii nu trag”, spune un oroverb din Oltenia. Sau, mai , corect, dar mai plastic, “și f…ți, și cu banii luați”

Cam la asta se rezumă Povestea Tezaurului Pierdut(din vina unora) Unei părți dintre români li se rupe, guvernanții cu umerii plecați nu vor să supere șefii de la Olanda, iar noi, cei care am plâns când am aflat de catastrofă, am ieșit azi în fața Muzeului Național de Istorie, suntem priviți ca niște ciudați arhaici.

In profundul stil de slugoi, televiziunile pupătoare în c…r de occident nu scot o vorbă despre ticăloșia olandezilor cărora li s/a rupt de tezaurul nostru (statul olandez nici nu există în această ecuație) iar noi nu suntem în stare să dăm afară niște miniștri incompetenți.

Iar Coiful Dacic, împreună cu Brățările Dacice, au dispărut.

Mulțumim frumos, Felicitări Andrei Chiriac pentru inițiativa de azi! Măcar ne-am strigat și noi ‘oful cum am putut!

Vezi videoclipul original pe Facebook