Încă mai sunt ecouri după meciul de ieri. Rețelele sociale sunt pline de postări în care fiecare român își asumă, aproape disperat, victoria. Câteva cozi de topor izolate, trădători (plătiți) de profesie, s-au trezit să înjure. Nimic special, îi știm cu toții că sunt mercenari cu soldă străină și acum au scos capul, ca să-și justifice simbria. Cea mai mare bucurie a meciului de ieri, alături de victoria echipei, a fost publicul român de pe stadion. In primul rând numărul: Aproape 40:000 de români au fost pe stadion. Niciodată în istoria fotbalului românesc o echipă nu a fost încurajată în afara granițelor de un număr atât de mare de suporteri. Până acum erau pâlcuri de două/trei mii de români, și eram bucuroși că auzeam incurajări românesti pe stadion. Ieri, o mare de de români a cântat “Deșteaptă-te Române!” Nu au intonat, nu au mimat, ci au cântat cu toată forța. Da, așa cum am spus, a fost un fel de Revanșă față de umilința ultimilor doi ani: I-am primit cu brațele deschise pe ucrainieni, iar ei ne-au persiflat, ne-au distrus fermierii, au lovit extrem de puternic în producătorii de grâu, ulei, zahăr, în apicultori, până și în legumicultori. Piața neagră din Ucraina s-a transferat în România. Mai mult, au interzis limba română în teritoriile românești din Ucraina și, mai ales, au oprimat preoții români care-și apărau credința lor ortodoxă. Au venit cu Securitatea peste ei, le-au otrăvit avocații, au vrut până și pe ei să-i omoare. Ucraina este atât de puternică încât nu mai ai voie să-l critici pe Zelensky sau să spui ceva de război pentru că postul de televiziune este amenințat cu închiderea sau/și primește amendă de miliarde. Exact asta a pățit Rtv după ce l-am criticat eu pe Zelensky. Postul a fost amendat cu cea mai mare amendă din istorie și condiționat direct pentru a nu mai fi invitat. Știu și cine a sunat din partea lui Zelensky, direct. După mitingurile din fața ambasadei Ucrainei pentru apărarea părintelui Longhin, cei care îmi sunt apropiați au fost atenționați și au avut de suferit, au pierdut inclusiv contracte. Astea toate s-au întâmplat pe teritoriul României, o țară teoretic suverană și independentă. România este in situația unei țări ocupate de Ucraina. Cu sprijinul UE și al unor emisari ai SUA, Ucraina se comportă cu România ca și cu o țară ocupată. Așa cum în Ucraina Zekensky a abolit cu totul Democrația, la fel și în România Libertatea de exprimare și Democrația au murit. Este total inerzis să spui ceva, nici măcar o aluzie, despre Zekensky sau Ucraina. Totuși, pe timpul lui Ceaușescu mai erau bancurile. Acum, mai este câte-o glumiță pe rețelele sociale, până ce este doborâtă sau/și ștearsă. Da, despre asta a fost vorba ieri în tribune. De o Revoltă împotriva ocupantului Ucrainiean. Această Revoltă s-a transferat la nivelul întregii țări. Dacă politicienii români nu au văzut și nu au simțit această revoltă, e un lucru grav, care îi va costa enorm. Despre asta a fost vorba ieri: Românii se revoltă împotriva ocupantului străin, fie el ucrainiean, european sau de unde-o fi. Românii au tras ieri un prim semnal, e drept, prin sport. Dacă politicienii nu sunt atenți la acest semnal, e foarte posibil ca Revolta să crească, după care va mătura pe orice politician/vânzător din calea ei.