Suntem la un pas de cea mai mare nenorocire care a lovit această națiune de la afirmarea ei ca atare. Anularea candidaturii lui Călin Georgescu va pune în pericol statalitatea poporului și națiunii române. De aici încolo se va putea întâmpla orice: Să intrăm în război, să devenim un limbric al unei Europe Federale, fără Transilvania sau/și fără o mare parte din Moldova, una revendicată de unguri, cealaltă de ucrainieni, să rămânem o sursă de resurse aoroape gratuite și de mână ieftină de lucru; Să pierdem vocația noastră creștin ortodoxă care va deveni o paria, să transformăm bisericile în bordeluri, să devenim o mică provincie ocupată a unui imperiu cu capitala la Berlin sau aiurea, să ne trimitem copiii carne de tun prin Ucraina, de unde vor veni împachetați în steagul noului stăpân-pentru că noi considerăm tricolorul ca fiind un însemn subversiv, Budapesta și Kievul devenind viitoarele capitale ale noilor provincii ale unor state federative ale noului imperiu. România își joacă mîine destinul, este la un pas mic de a ieși din istorie. Decizia de mîine a unor funcționari conduși de politicieni corupți nu este despre Călin Georgescu, este despre dispariția unui stat și a unei națiuni și despre o populație care va slugări popoare care au curajul de a-și apăra ființa. Pe 07 decembrie când am ieșit cu încă trei amici în stradă, după ce am cerut ca toți să ne apărăm neamul, am realizat că , de fapt, cei care urlau la voi să nu ieșiți în stradă-că așa le ordonase sistemul-câștigaseră deja lupta.

Am crezut după aceea, sincer, că o genă adâncă, milenară a făcut ca poporul să se “trezească în conștiință”

- Recunosc, Dan Puric, ai avut dreptate! - În nenumăratele noastre discuții te-am contrazis când mi-ai spus că poporul român a devenit o populație, în adâncul sufletului meu nu voiam să văd realitatea. Am vrut să cred cu toată ființa mea că nu este așa. Dar nu putem transforma visele noastre în realitate: Pare mai degrabă că “am adormit în conștiință” și nu “ne-am trezit în ea”

Nu m-am lăsat, cu toate că evidența îmi arăta altceva, de pe 06 decembrie am luptat cu toată ființa mea, ceas de ceas, zi de zi, să ne trezim. Nu am reușit, însă sunt recunoscător miilor și miilor de oameni care s-au bătut pentru o idee. Am cunoscut acei oameni frumoși pe care și tu i-ai întâlnit, Dan, i-am văzut venind de la sute și mii de kilometri, unii de nenumărate ori, pentru că au simțit pericolul. Din păcate, puțini, mult prea puțini. Amendați, Batjocoriți, jigniți, înjurați de cei care au vândut țara, nu s-au lăsat. Ieri seară au fost căsăpiți de jandarmi in Centrul Bucureștiului, prin Dristor, prin Muncii, astăzi li se fac dosare pe bandă rulantă, dar nu s-au lăsat. De fiecare dată mi-au dat lacrimile văzând cum, rupți de oboseala unui drum istovitor, cu toți banii cheltuiți pe drum și la cazare, strigau din tot sufletul lor că nu vor să fie sclavi! Băgați în țarcuri ca oile și căsăpiți de forțele de ordine, au rezistat.

- A fost cea mai mare onoare din viața mea să fiu alături de voi, cei care ați fost în stradă! -Vă mulțumesc pentru privilegiul de a fi “împreună unii cu alții și toți cu Dumnezeu””, cum zice Călin Georgescu - Vă sunt recunoscător și vă mulțumesc pentru bătălia crâncenă pe care ați dus-o.

O imagine îmi va rămâne toată viața în memorie: Ieri seară, fugăriți, gazați și bătuți de jandarmi, când, în sfârșit, nu ne mai puteau ajunge, ne-am trezit la niște terase pline ochi din Centrul Vechi, iar cei care stăteau la mese se uitau la noi ca la niște ciudați veniți din alte lumi. Oamenii plângeau din cauza arsurii infernale din ochi, erau încovoiați de durerea bastoanelor pe care le primiseră, nasul și gura le luau foc și niciunul, nici măcar unul nu se ridica de la mese să-i ajute sau să le dea ceva care să le ostoiască durerea. Pe lângă noi, aciuați la o masă, a trecut încă o grupă de jandarmi proaspeți veniți să rupă cu bătaia pe cei care și-au permis să creadă în țara lor.

- Cine este poporul? - Cei care stăteau la mese, cei care erau bătuți și gazați, sau cei care îi băteau cu o ură sălbatică? - Pentru cine am ieșit zi de zi în stradă?

Cum am fi izbândit? Intr-un singur fel: Dacă ieșeam cinci sute, șase sute de mii, un milion de oameni într-o zi. In ziua aceea ne-am fi luat țara înapoi. Nu a fost să fie. - De ce? - Pentru că populația nu este poporul. Nu știu de unde ni se trage, de la prea multă ocupație otomană, de la “capul plecat sabia nu-l taie”, de la influența slavă prea mare, sau toate la un loc. Ce știu însă, este că suntem la un pas de a pierde totul: Libertatea și țara. Decizia de mîine de la CCR nu este despre Călin Georgescu, ci despre Libertate și despre România.

- Cei care citiți această postare și mai aveți un dram de conștiință, și vă mai curge un pic de sânge de român prin vene, veniți azi, marți 11 Martie, în fața Curții Constituționale să ne apărăm țara și neamul!

- Poimâne va fi prea târziu. - Dumnezeu Să ne ajute!

Gelu Vișan, 11 martie 2025

P.S. Distribuiți această postare, vă rog!