“- Vin comuniștii” (Postare și pentru globaliști…înnapoiați)

Pare că pentru mulți, în mod special pentru globaliști târzii și refuzați, trebuie să traduc postarea de astăzi de dimineață. Dealtfel aveam de gând să scriu o postare de analiză a ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova, pentru că a fost folosită, după România, ca un creuzet.

“- Votați PAS și Maia Sandu pentru că altfel vin rușii, opresc parcursul european al Republicii Moldova!”

Acesta a fost sloganul de campanie al Globaliștilor Soroșiști. Cu trei zile inainte de alegeri, toate sondajele dădeau următoarele cifre: Blocul Patriotic: 33,9% PAS : 33,6% Restul voturilor mergeau către alte partide. In acest caz, nu venea nici un rus, doar că Maia Sandu ar fi trebuit să numească un premier din partea unei coaliții.

Acum: In știința politică nu există nici un caz, decât în România, unde s-au furat alegerile la greu, când în trei zile pui 17% în plus la rezultatul alegerilor. De ce? Pentru că e imposibil, la propriu. In două zile nu ai cum să-ți pui mai mult de jumătate din cât ai. Doar într-un fel: Din calculator. Luînd de la unii și mutând la alții. Uniunea Europeană a fost atât de disperată să obțină un rezultat fabulos în Moldova, încât a băgat voturi până a ajuns la 50,2. Nu 37, nu 39, nu 47, ci 50,2. Repet, în practica politică este imposibil de pus 17 procente în două zile.

Pentru Globaliștii un pic înnapoiați, le spun că nu sunt nici pro- rus, nici comunist, ci sunt naționalist( în sensul politic că statul român este construit în jurul națiunii române) și anticomunist declarat din 1987, participant la Revoluția din ‘89(am refuzat de nenumărate ori să accept certificatul de revoluționar, pentru că nu am ieșit la Revoluție pentru certificat, ci pentru că iubesc Libertatea) Sunt European, dar în nici un caz nu-mi place ce se întâmplă acum cu felul în care funcționează Uniunea Europeană, condusă de gașca lui Soroș. Dacă eu critic ce se întâmplă acum, este pentru că UE a devenit o Dictatură Neomarxistă.

Să revenim la Republica Moldova. Nu ar fi fost deci nici un pericol să vină nici rușii, nici extratereștrii. Maia Sandu ar fi guvernat cu un guvern de coaliție Pro European, celelalte trei partide care au intrat în Parlament in afară de Dodon declarându-se, la rândul lor, Pro/Europene. Atunci, de ce conducerea UE a făcut tot circul acesta? Simplu: Pentru că Republica Moldova, ca și România, sunt un creuzet al politicii lui George și Alexander Soroș. UE vrea să-și sperie toți cetățenii spunându-le că Putin vrea să atace occidentul. Sloganul “Vin Rușii” este atât de folosit în Europa, încât cetățenii europeni chiar cred năzbâtia asta: Rusia care să atace occidentul pe motiv…fără motiv, dar uite-așa zic liderii europeni. Adică bat câmpii. - De ce? Ca să inducă frica teribilă în rândul propriilor cetățeni. - De ce? Aici e aici: Uniunea Europeană se apropie de faliment. Ea a devenit o simplă portavoce a Multinaționalelor sau Suprastatalelor și a găștii stângiste a lui Soroș. Europenii au început să-și dea seama ce hahalere îi conduc, faptul că doresc să stea cu bocancul pe capul lor și reacționează, votând partide naționaliste sau suveraniste. Conducerea UE, care vrea neapărat să desființeze granițele și să creeze SUE (Statele Unite ale Europei) vede in Suveraniști pericolul de moarte. De aceea a lansat narativul că cine este naționalist este și…putinist. De unde au scos această idioțenie? Din capul lor, dar cetățenii europeni au început să creadă. - Dacă votați naționaliștii votați de fapt pentru Putin și pentru Rusia. -Ce? - Deci nu pot fi naționalist și pro/european? Adică mă mută Europa din țară, sau se schimbă geografia, sau cum e? Culmea e că la proști prinde această gogomănie, iar de proști nu ducem lipsă, e pământul plin. Narativul este deci: -Ești naționalist-sau suveranist- ești Pro Rus, Putinist.

Mare șmecherie, dar boii au pus botul(iertati-mi exprimarea neacademică) In România s-a încercat prima dată narativul “Vin Rușii”, iar mulți români sunt convinși că trebuie să intrăm peste ruși ca să nu vină ei peste noi. Au furat alegerile doar pentru că au folosit acest narativ ieftin. In postarea precedentă am arătat că nu este prima dată când se folosește acest narativ. Cel mai bine l-a folosit Hitler, dar și alții, americanii, de mai multe ori, inclusiv în 2020 când i-au furat alegerile lui Trump. Rușii au devenit cel mai mare bau-bau, motiv tocmai bun de a instaura dictatura Neomarxistă in UE.

In Moldova, ieri, UE a pus 17% pentru Maia ca să arate că, de frica rușilor, imposibilul devine posibil. Mai grav este că tâmpiții chiar cred lucrul acesta. Că PAS a luat pe bune 50,2%, recuperând fix 17% in două zile(?!) Cum în România e plin pământul de prostovani care cred că Nicușor Dan a recuperat 40%, sau și-a pus 40% in două săptămâni, de ce n-ar fi și în Moldova unii care să creadă că pui 17% în două zile? Această mare fraudă are o explicație: “- Vin Rușii!”

Dacă inclusiv cetățenii moldoveni au realizat asta, nu e mai bine să intrăm noi, europenii peste ruși, decât să vină ei peste noi? Mă și gândesc cum germanul sau francezul, spaniolul sau italianul se bagă sub pat de frica rușilor care vor mărșălui pe străzi! Cât de tâmpit să fii să crezi asta? Dacă e pericol să vină ceva, le spun eu ce e pericol să vină: o armă nucleară, în cazul în care occidentului îi vine ideea creață să se implice în război. Dar atunci nu va mai apuca nimeni să strige nimic, pentru că în 120 de minute se incheie totul. Eu cred că occidentul nu va ataca niciodată Rusia. Niciodată. Cu toate astea, e bine să cheltuiască fraierii mii de miliarde, că “Vin Rușii!” Mai ales că inducând această frică in Europa, mulți gugumani chiar cred asemenea nerozie. Credeți că s-a încheiat? E doar începutul. La trei virbe Nicușor Dan spune “vin rușii”, Macron, Ursula și toată gașca de soroșiști nemarxiști o să o țină langa, să bage groaza în proprii cetățeni pe care astfel îi pot manipula foarte ușor: “- Vin Rușii!”

Mai jos aveți sondajul de opinie făcut de oamenii Maiei Sandu cu două zile înainte de alegeri în care PAS avea 33, 6%