In timp ce suveraniștii caută dezbinatori și trădători de serviciu, la ordinul Sistemului, același Sistem a lansat cea mai mare diversiune din spatiul public.
Inainte de toate, doar câteva cuvinte despre atacul împotriva mea din ultimele zile: Nu sunt nici dezbinator, nici trădător. Nu am nevoie să mă justific față de nimeni.
Este sub demnitatea mea să încep să mă justific.
Ar mai fi ceva: Aveam o altă părere despre Călin Georgescu, preconcepută, până în ziua în care i-am citit cartea și programul și, mai ales, până l-am cunoscut. Nu este un secret pentru nimeni că spun și scriu ceea ce gândesc, chiar dacă asta poate fi folosit împotriva mea. Să le fie de bine, le doresc tot binele din lume, celor care o fac. Cam atât, decamdată.
Iar acum, despre diversiune. Era de așteptat, am avertizat din momentul in care Nicușor Dan a început să vorbească despre corupție, dar mai ales din momentul în care a propus, iar Parlamentul a votat cu două mîini Strategia Natională de Apărare a României.
Acum fix douăzeci de ani, exact așa a început și Traian Băsescu. Atunci chiar credeam că trebuie demarată o “Luptă Anticorupție”, după nebunia Guvernului Năstase, care părea că scăpase de sub control. În 2004, acum douăzeci și unu de ani, revoltat, strigam din toți rărunchii: “- Arde-i pe corupți!”
Când Coruptia a fost introdusă in Strategia Națională Anticorupție, cred că prin 2009, am aplaudat! Ulterior s-a dovedit a fi cea mai mare nenoricire, pentru că acest fapt a dus la formarea protocoalelor SRI/DNA, iar de aici știm ce a urmat.
In urmă cu aproape trei săptămâni, în plină campania electorală, a fost votată de Parlament Strategia Natională de Apărare, care, negru pe alb, trecea coruptia la “RISCURI” privind Securitatea Natională și a
* reintrodus Serviciile Secrete în “Lupta pentru Cimbaterea Coruptiei”, căreia i s-a dedicat un capitol separat.
Atunci am strigat in emisiuni că Strategia de Apărare va crea o nenorocire și că trebuie combătută. Am strigat degeaba, pentru că inclusiv AUR a votat Strategia Natională de Apărare, iar asta a fost cea mai mare greșeală pe care a făcut-o AUR, probabil, de la înființare. Degeaba am strigat, dar ce să te aștepți de la un “dezbinator și trădător”, nu? E mai importantă părerea unor influenceri care mint cu nerușinare la televizor, inventând pur și simplu lucruri, decât vocea cuiva care a mai trecut odată prin asta și știe ce nenorociri a generat.
Atâta timp cât Strategia Natională de Apărare a introdus Corupția la “Riscuri” ca și capitol separat și permite SRI să se implice în combaterea coruptiei, inclusiv prin crearea unui “Serviciu Special”- așa a afirmat Nicușor Dan-, * Lupta cu Coruptia începe, de fapt, a început!*
Documentarul Recorder este doar începutul. Degeaba se strigă acum pe toate vocile, răul cel mare a fost făcut.
SRI va scoate tinerii # Rezist în stradă -nu degeaba strigau aseară ceea ce strigă și suveraniștii “-Justitie nu Corupție!”, va crea presiune pe demiterea Liei Savonea, a lui Voineag și preluarea Justiției de către SRI. Savonea și Voineag vor fi probabil demiși, iar Justiția va ajunge în mâna Sistemului condus de SRI, după care va începe marea dosariadă, în care vor fi săltați toți oponenții politici.
Nu va putea spune nimeni nimic, pentru că tot în Strategia Natională de Apărare scrie că cei care vorbesc liber pun Apărarea și Securitatea României în pericol. Ceea ce s-a întâmplat in perioada 2009-2017, cu toate nenorocirile, asasinatele din pușcării, condamnările fără probe, execuțiile publice, va fi o joacă de copii.
Cum de curând am trecut și eu printr-o execuție publică fără să se întrebe cineva dacă am ceva de spus - am fost etichetat instantaneu ca “trădător și dezbinator”, am fost făcut violator, nenorocit și cum le-a venit unora la gură, doar că s-au făcut niște afirmatii la televizor- mai rău ca pe vremea bolșevicilor, nici nu vreau să mă gândesc ce va fi când va începe justitia televizată, spectacolul cătușelor și toate celelalte:
Se vor umple aresturile și pușcăriile, iar lumea va aplauda pentru că “s-a arătat la televizor”, iar omul va fi considerat vinovat înainte de a putea să se apere.
“-In două cuvinte, “ A început!”
P.S. Am oprit comentariile pentru că nu pot fi de acord cu înjurăturile și amenințările pe care le primesc.