Eu cu cine votez?

Am observat ceva la candidații la Președinție: Toți candidează la funcția de Prim Ministru. Programele lor-sau mă rog, promisiunile lor-sunt promisiuni care nu au legătură cu funcția de președinte, ele țin toate de atribuțiile Parlamentului și, în cel mai rău caz, de funcția de Prim Ministru. Mai sunt și candidații “falși”, inventați, sau iepure, cum vreți să le spuneți, care promit orice, și care nici ei nu știu de ce candidează Nu vorbim acum de despre ei Vorbim despre președintele României, care nu are nici o pârghie directă în a lua decizii economice, sociale sau executive. Pentru a le lua, ar trebui să fie cel puțin liderul unui partid care să aibă majoritate absolută în Parlament, ceea ce nu se poate, pentru că Președintele nu ar trebui să facă politică. Pe de altă parte, realitatea politică din România ne arată că majoritatea va fi formată în urma alegerilor parlamentare de cel puțin două sau chiar trei, dacă nu mai multe partide politice. Mai mult, Președintele nu poate impune Parlamentului o anumită politică sau alta, se poate cel mult consulta și colabora cu premierul în anumite probleme, în mod special în cele care țin de atribuțiile sale. Atunci, de unde această abundență de promisiuni electorale care nu țin de funcția de președinte, de la construcția de case, la modificarea legilor și mărirea salariilor? O să spuneți că partidul din care provine președintele va avea majoritate absolută în Parlament; Exclus, știe toată lumea, inclusiv candidații acest lucru.

Iată câteva motive: 1) Funcția de președinte a devenit importantă prin controlul serviciilor secrete și numirea procurorilor. De fapt, puțină lume știe că președintele doar propune Directorii Serviciilor, ei fiind votați de Parlament, iar activitatea lor ar trebui să stea sub control parlamentar. Folosirea serviciilor secrete în alte scopuri decât cele pentru care au fost create, subordonarea Parchetului și influențarea justiției au devenit deja locuri comune. De aici, și nu numai, s-a pervertit funcția de președinte. Dar și dintr-o slăbiciune-dusă până la absență totală- a Parlamentului din viața politică. Parlamentul a fost slăbit-prin demonizare în primul rând- în așa hal, încât a devenit o marionetă stricată a guvernului. In proporție de 99% Parlamentul votează inițiativele Guvernului. Legislativul s-a subordonat, prin niște pârghii simple, Guvernului. Este de ajuns ca Primul Ministru să facă legi, Parlamentul le votează, la ordinul aceluiași/acelorlași lideri politici. Parlamentarii votează în bloc ce le vine de la Guvern. Dacă mîine dimineață în România Parlamentul s-ar desființa, nimeni nu i-ar simți lipsa, ba, dimpotrivă, lumea s-ar bucura pentru că “iau banii degeaba”. Iar oamenii nu prea greșesc. Parlamentul, “organul prin care poporul conduce”, s-a pus demult la dispoziția Guvernului. Cum s-a ajuns aici? In principiu prin * manipularea opiniei publice împotriva Parlamentului, * prin șantaj direct exercitat la Parlamentari și, nu în ultimul rând, * prin calitatea slabă a parlamentarilor dornici de compromisuri pentru a mai obține un mandat sau diverse nbeneficii, politice sau materiale. Slăbirea până la inexistență a Parlamentului a fost un proces voit, sau așa s-a nimerit? După zeci de ani de politică, pot să afirm cu dovezi că transformarea Parlamentului în mobilierul din bucătăria Președintelui și Primului Ministru a fost un proces voit, pentru că s-a dorit concentrarea deciziei politice în mâna a cât mai puțini oameni: In România, Președintele și Primul Ministru, împreună cu Șefii Serviciilor Secrete și cu Parchetul reprezentat de Procurorul General, au toată decizia politică. Cum ceilalți sunt numiți sau propuși de Președinte, Puterea, care este rezultanta Puterilor Legislativă, Executivă și Judecătorească se transferă la Președinte. Cum Parlamentul-singurul care se putea opune-este ca și inixistent, toată puterea se transferă deci Președintelui, care, chiar dacă nu are în atribuții, poate conduce România după bunul său plac. Dacă te împotrivești, te trezești cu un dosar penal sau, și mai grav, direct în Pușcărie pentru, bineînțeles, corupție. De aici vine apetitul candidaților de a propune orice le trece prin cap. Pentru că ei știu că adevărata putere este la Președinte, nu la Parlament. - Dar aceasta nu mai e Democrație, o să-mi spuneți! Aveți perfăctă dreptate, în România nu mai este demult Democrație, în mod special de pe timpul lui Traian Băsescu, care conducea România fix cum voiau “mușchii lui” Respectul pentru Democrație al fostului președinte a fost atât de mic încât, după ce l-a chelfănit bine, l-a atacat și l-a tot umilit, a transformat Parlamentul într-un obiect de decor, peștele de pe televizor, de exemplu. De aceea promit candidații orice, pentru că știu că pot face orice, Parlamentul fiind ca și inexistent. De aici drama uni popor care a vrut să scape de Conducătorul Unic și a dat peste fratele lui geamăn. Ba aș putea spune că modul de a lua decizii în CPex și Guvern era ceva mai democratic atunci decât acum. Cel puțin până la apariția “tovarășei”, Ceaușescu se tot sfătuia cu Primul Ministru, cu Miniștrii de Ramură sau de resort, cum s-ar zice acum. Acum avem explicația programelor sau/și promisiunilor candidaților la funcția de președinte: Ei știu că pot, și se uită cu jind la perioada Băsescu, care chiar putea/de unul singur, orice. Iar acum o să tot auziți promisiuni electorale de tot felul, lansate de candidații la Președinție. Despre ce năzbîtii promit candidații o să vorbim. -Eu cu cine votez? Intrebarea corectă ar fi: - Tu DE CE votezi cu cine vrei să votezi?