Patru evenimente aparent fără legătură între ele, dar care au o puternică legătură:
1) “Un bărbat de 43 de ani a murit în noaptea de 8 ianuarie, pe unul dintre scaunele autobuzului Tursib de pe traseul 111, din Sibiu. Corpul acestuia a fost găsit de șofer abia la capătul liniei, când a fost anunțat de un călător. Cel care a condus autobuzul a povestit pentru Turnul Sfatului cum zeci de oameni au călătorit alături de o persoană care își dădea ultima suflare, fără a reacționa în vreun fel. Un singur bărbat a sunat la 112, dar apoi a coborât din autobuz” ( Știre)
O știre cumplită, cincizeci de călători prezenți într-un autobuz, au lăsat un om să moară, l-au văzut că ii este rău dar nu au vrut să anunte șoferul că ar fi trebuit să oprească autobuzul și ei nu mai ajungeau acasă. Șoferul nu l-a văzut pentru că omul stătea pe un scaun situat într-un unghi “mort” al camerelor din autobuz, așa că nu avea de unde să știe că în autobuzul pe care-l conducea un cetățean agoniza sub ochii a cincizeci de…călători(le zicem deocamdată așa). Până la urmă omul, care plecase de la serviciu pentru că nu se simțea bine, a murit sub ochii nepăsători ai celor din autobuz. In timpul acesta, șoferul oprea în statii, călătorii coborau și l-au lăsat pe cel care agoniza, ulterior pe mort, la locul lui pe scaun. La capăt de linie, când în autobuz mai era un (unul) călător, a aflat și șoferul că în autobuzul lui a murit cu zile un cetățean. Intrebând ultimul “călător” de ce nu l-au anunțat, acesta a spus că cei din autobuz nu voiau să se oprească autobuzul că voiau să ajungă repede acasă. A chemat salvarea, dar s-a constatat decesul. Șoferul a fost informat că in urmă cu zece minute, deci la douăzeci de minute după ce i s-a făcut rău, omul încă mai dădea semne de viață. După care nu a mai dat. Adică a murit sub ochii nepăsători ai “călătorilor” care probabil se gândeau că nu mai moare odată, că îi deranja cu agonia lui. Intâmplarea nu poate fi caracterizată. Cei din autobuz nu sunt oameni, nu sunt nici animale, pentru că multe specii încearcă să-i ajute pe cei răniți sau suferinzi, stau lângă ei, îi apără dacă sunt atacați. Atunci ce sunt? Intre ei nu era nici o legătură de rudenie, omul care avea patruzeci și trei de ani probabil nu era prima dată cu ei in autobuz. Se cunoștea probabil cu multi dintre ei din vedere, cu unii sigur și-a spus măcar “bună ziua”, poate chiar “mulțumesc”. Cu toate astea, a murit sub ochii lor nepăsători, gândindu-se poate că nu va fi lăsat să moară, că vor face ceva… Această întâmplare nu poate fi caracterizată, nu poate fi analizată, nu poate fi explicată sub nici o formă. Nu se încadrează nici măcar într-o explicație psihologică. Prima întrebare care mi-a venit in minte a fost…nu a fost nici o întrebare. Doar revoltă. Cei cincizeci și unu de criminali sunt români. Români care sigur au păreri politice, mulți au și votat. Ei însă nu sunt cetățeni, nu sunt oameni, nu sunt nici animale. Sunt niște nevertebrate fără suflet.
2) A doua întâmplare este legată de taxe. Astăzi, luni, s-au format cozi de zeci de metri, afară, la minus 10 grade, la plata impozitelor dublate, ca să obtină reducerea de 10%, care e în vigoare până la 31 martie. Oamenii nu se revoltă, ci își plătesc taxele, stau și la coadă pentru asta la -10 grade, indiferent cât sunt de mari. Bolojan știe asta, știe că populatia acceptă să fie călcată pe cap, ba stă și la rând pentru asta. Și dacă mărea impozitele de trei ori, de patru ori, era același lucru. Românii acceptă. Acceptă orice. Injură acasă, mîriie, cîrîie, dar acceptă lanțul și jugul, chiar cu plăcere. Câti dintre cei din autobuz vor da fuga să-și plătească taxele?
3) In Iran, populatia a ieșit pe străzi pentru libertate. Cinci sute dintre ei au fost uciși, alte mii răniti. Nu se lasă, vor libertate. Le-a ajuns regimul dictatorial.
4) In România se vorbește din ce în ce mai puțin despre alegerile anulate. Ba fiecare se vede primar, președinte sau șef de scară. Unii își fac partide suveraniste crezând încă în alegeri, asta după ce au anulat un rând, au interzis candidatul cu cele mai mari șanse, au falsificat alegerile prezidentiale și pentru primăria Capitalei. Nu contează. Cei din autobuz vor să voteze. Ce dacă a murit unul sub ochii lor, l-au lăsat să moară, ei au treabă să meargă la familii și să voteze.
Autobuzul Morții este de fapt România. Ăștia suntem: “ Călători” într-un Autobuz numit România, în care deja facem pariuri dacă va fi condamnat sau nu Călin Georgescu. Unii de-abia așteaptă să-i ia locul, voturile, să candideze ei. Altii și-au făcut deja încălzirea.
Nu contează că Libertatea a murit sub ochii nepăsători ai românilor, Autobuzul Mortii, numit România, merge mai departe.
