Pe cele Private, adică acolo unde e nenorocire, le acoperă. De Pușcărie. După care va dori să Desființeze Consiliile Județene. Cică ca să facă Reforma Administrativă. Sau să reintroducă Comunismul, luați-o cum vreti. De când a început scandalul căminelor s-a vorbit că Bănescu vrea să pună mâna pe Cămineke Statului. Să-i dea Statul în Proprietatea toată Direcția de Ocrotire a Bătrânilor și Copiilor. Inclusiv cei care acum îi ridică ode lui Ciolacu au spus la început asta. Acum, mucles.
Marcel Ciolacu vrea să desființeze la propriu DGASPC-irile, adică Direcțiile Judetene de Asistență Socială și Protecție a Copilului Asta cu un motiv clar: Pentru a ascunde adevăratul vinovat pentru dezastrul din domeniul Asistenței Sociale și pentru a i le da lui Bănescu, cică Bisericii, dar mai ales să lase CJ-irile fără atribuții după care să le desființeze. Abuz în Serviciu. Pușcărie. Scurt. Reformă, ar zice securiștii reformiști, economie la buget.Pe principul ăsta poți desființa și Primăriile și Parlamentul. Să rămână doar Marcel. Există o Construcție a Administrației Publice Locale, există o descentralizare. Ciolacu vrea să centralizeze toful, să controleze totul, ca un vajnic comunist. Fix cum a făcut și cu Societățike de Stat. A făcut o chestie Comunistâ care să le conducă pe toate. Pare că se crede etern Ciolacu. De când a scos povestea asta a Căminelor Private ca să scape de Firea, a văzut că merge. Dar nu la bubă vrea el să umble, acolo e pușculița de bani, ci fix unde merge treaba. Vrea să bubuie CJ-ieile. Posibil pe unele să vrea să le desființeze cu tot cu Județe. Asistența Socială este unul dintre cele mai importante atribute ale Consiliilor Județene. Cunosc discuția Desființării Consiliilor Județene și trecerea atribuțiilor la Prefecturi. Pare că ăsta e Planul Ascuns. Centralizare Comunistă. Pentru că am văzut tot felul de guriști proști care-și dau cu părerea, trebuie să știți cine este responsabilul nr 1 în avizarea și controlul acestor cămine: Ministerul Muncii. Adică Budăi și acum o doamnă de la Argeș. Avizarea, Banii și Controlul îl are Ministerul Muncii direct prun AJPIS-uri. Pentru a-și scăpa oamenii care au distrus Asistența Sicială, adică Guvernul, Ciolacu vrea să desfințeze tot sistemul de asisitență care este coordonat la nivelul Consiliilor Județene. Soluția ar fi exact inversă: Să desființeze AJPIS-urile, care, în cazul de la Muteș de exemplu, a declarat acum trei zile că totul este corect. Ciiolacu a demis prefectul de Mureș pentru că era femeie și el are ceva cu femeile. Gabriela Firea, Mara Togănel-Prefectul de Mureș-, și vor mai urma. Doamna Prefect de Mureș nu avea nici o atribuție, dar niciuna la Azilul Respectiv. Niciuna dintre instituții nu era în subordinea sa, ci a Ministrului Muncii. Pe care nu o poate demite pentru că are Școala SRI, iar acolo sunt șefii lui Ciolacu. Despre asta sigur mai vorbim. Ce vrea Xiolacu după de face praf singura instituție din Asistență Socială care merge? DGASPC? Repet, nenorocirea din azile este creată de Ministerul Muncii prin AJPIS-uri, pe care Ciolacu vrea să le acopere. Ce face cu căminele DGASPC? Vrea să lecdea Marelui Alb, adică lui Bănescu, contra voturi, bineînțeles. Asta e înțelegerea: Distruge cu totul Sistemul de Asistență Socială ca să-l dea lui Bănescu, chipurile Bisericii. Pe care o va plăti gras cu bani de la buget și nimeni nu va mai avea ceva de comentat. Niciunul dintre căminele în neregulă nu aparțineau Consiliilor Judetene, ci erau private. Soluția era ca și căminele private să nu mai primească finanțare de la stat, și să fie întărit rolul DGASPC-urilor și să se ia atribuțiile de la Ministerul Muncii. Ciolacu dă căminele Consiliilor Județene-unde nu sunt nereguli- ci doar în cele private- le dă deci, chipurile, Bisericii, adică Neomarxistului Bănescu. Scurt: Bani pentru Neomarxiști, la ordinul Securiștilor. Doar proștii vor înghiți asta!