Când te gândești că a trecut fix un an de la Conferința de la Munchen din 2025. Cu toate astea, la o lună după declarația lui Vance de la Munchen, Sistemul condus de Securiști și Politicieni Corupți și Șantajabili a organizat alegeri unde, a doua oară, Georgescu a fost interzis. Adică Sistemul s-a pișat pe ce a zis JD Vance, iar românii, de ciudă, s-au culcat la loc. Cea mai mare greșeală politică a anului 2025 a fost că, deși l-au interzis pe Călin Georgescu, am girat alegerile cu un candidat care știam că e vândut, pentru că doar se înțelesese cu PSD pe un trafic de 400:000 ( asta a fost cifra exactă) de voturi cu cinci luni înainte. Era clar că e la mâna Sistemului, de aceea a anunțat că dă 500:000 de bugetari afară, iar în noaptea alegerilor s-a declarat învins înainte de a se închide votarea și a fugit la Cluj și la Viena. Asta-l face pe Bolojan să apară ca Zâna Măseluță față de Simion. Intre timp, după ce Simion l-a LEGITIMAT pe Nicușor Dan, ne-am ales cu o păpușă defectă care este de râsul întregii lumi, cu un prim-ministru al lui Soroș care și el se pișă pe poporul român și cu un popor care s-a transformat într-o populație bleagă, jumătate emigrată din țară, dispusă să facă orice ca să nu supere Sistemul Securist și să-și pătreze locul de muncă, de aici și din țările neomarxiste pe unde au emigrat. In timpul ăsta, a trecu PRIMUL AN de când așteptăm americanii, s-a dus păpușul ieri până la ei și s-a întors păpușă. Mai avem 39, că atât i-au așteptat bunicii noștri, până în ‘89 când a venit Soroș și americanii lui, de ne-a nenorocit de tot. Adică mai bine nu veneau, decât să ni-l trimită pe neomarxistul ăla. Când nu o să mai avem țară și o să spargă ăștia România în trei provincii membre ale Federației SUE, să vă aduceți aminte de somnul ăsta de acum, și de zicerile lui Vance și Trump către un popor adormit.
“Fantastic”, scuze, “Fantastici”, ca și Păpușa, Fantastică și ea. Am ajuns atât de jos încât nici nu am înteles ironia foarte bine exprimată. - Sunteți Fantastici, la fel ca al vostru. Chiar “ciudați” de Fantastici!