“-Mamaie, de ce te duci cu biscuiți la câmp în loc de pîine?” “- Pentru că nu avem pîine, ‘nică, iar de la București nu mai putem lua, știi ce s-a intâmplat” Așa se ducea bunica mea, Maria Nena, la câmp, zi de zi, pe crăpătul de căldură. Cu biscuiți fără gust, tari ca piatra. Pleca la cinci dimineața, cu sapa în spinare, și venea spre seară. Dacă lucrai la CAP aveai lot ajutător, unde noi puneam roșii și înnoiam cultura cu porumb. Târziu am aflat că familia din care provenea bunica mea fusese una dintre cele mai bogate din Maglavit, dar îi luaseră comuniștii totul. Străbunicul din partea bunicului fusese primar liberal, iar bunicul, Constantin Nena, era șef de brigadă mecanizată, ulterior șef la SMA. Era cea mai mare nenorocire pe care puteam să mi-o imaginez. Treceam pe lângă lanuri de grîu cât vezi cu ochii, iar pîinea, la țară, era pe cartelă. Un sfert de piine rotundă, impărțită pe zile. Mă duceam la brutăria din sat, mă așezam la coadă și luam rația. Trei porții, pentru bunici și pentru străbunica Leana. Eu nu aveam, pentru că porția mea era la Craiova, iar eu eram în vacanță. Trei sferturi de pîine. Nu ajungeau. Grîu cât vedeai cu ochii, iar țăranii mergeau la câmp cu biscuiți, un ou, o roșie și o bucățică de brânză. Bani erau-v-am mai spus că bunicul era salariat la stat, avea și bostan și roșii, câștiga doar din astea peste 50:000 de lei pe vară. Păsări aveam, aveam și o căpriță care dădea lapte, dar nu era pîine. De multe ori făceam mămăligă, dar nu se compara cu pîinea.

Pînă cu ceva timp în urmă, mergea câte unul la București și aducea mai mulți saci de pîine, pe care îi împărțea la cei care-i dăduseră bani. București era singurul oraș din România unde piîinea nu eta pe cartelă. Am auzit că, la un moment dat, muncitorii de la București îi alungau pe țăranii care cumpărau pîine cu sacii, că trebuiau să stea ei la coadă prea mult. Plecau săracii țărani la alt centru de piine, unde nu erau huiduiți. Știau că acasă nu era pîine, răbdau și ocările Bucureștenilor…Câteodată mai aveau noroc și de câte un salm. Asta da victorie: Să aduci salam la copii acasă.

Erau peste trei sute de km până la București, alte trei sute înapoi, dar sacul de pîine ne ținea mai mult de zece zile, cîteodată două săptămâni: După ce venea proaspătă de la București, bunica o alinia pe o scândură la ‘ogeac( bucătărie de vară) și o lăsa la uscat, de se făcea ‘tun. Dacă nu se usca bine, ‘sfoiegea(mucegăia) și trebuia tăiat mai mult din ea. Sfoiegea și așa, dar mai puțin. Rădeam sfoiagul cu cuțitul. Când voia să mâncăm, o stropea cu apă și o băga în cuptorul de la sobă sau la aragaz și se înmuia. Nu era chiar ca proaspătă, pe alocuri avea mai multă apă care nu intrase în ea, dar era.

“- Ce s-a întâmplat, de ce nu mai luăm de la București?” “- A aruncat Securitatea din tren pe un om care era din altă comună și care căra pîine. Nu se mai știe nimic de el!” - De atunci, nimeni nu mai merge la București după pîine!

Bunica mea, Mița cum era alintată de bunicul meu, eu îi spuneam “mamaia mică” pentru a o deosebi de “mamaia mare”, -străbunica din partea bunicului, spunea “întâmplarea” cu toată convingerea. Credea.

Bunicul era abonat la ziarele. “Înainte”, “Sportul” și “Scânteia”. Le devoram de la șase ani, și învățasem să citesc inclusiv printre rânduri. “- Și dacă Securitatea vrea doar să ne sperie? ”, am întrebat eu candid? “- Nu ‘ezistă așa ceva, așa s-a întâmplat!”

A fost prima dată când mi-am dat seama, copil fiind, că Securitatea și-a rezolvat o problemă lansând un zvon credibil. Si acum am imaginea a ceea ce ar fi putut fi, un om aruncat din mersul trenului pe câmp. - Cum naiba să-l arunce, putea să-l aresteze pentru orice. Nu, Securitatea trebuia să bage frica in oameni, să nu mai meargă nimeni la București după pîine.

Nimeni din Maglavit și comunele alăturate nu s-a mai dus la București după pîine. Securitatea băgase frica în oameni că-i aruncă din tren dacă se mai duc după pîine…

Aseară, întrebând o doamnă în direct de ce nu ies în stradă, mi-a răspuns că “de frică” De frică că-i va da afară de la serviciu, de frică că-i arestează, de frică. Când au anulat alegerile, au spus că sunt unii ai lui Potra înarmați, care-i vor impușca dacă ies în stradă: și nu au ieșit. De frică. La BEC ne-u bătut și ne-au gazat la greu jandarmii. A doua zi, in fața CCR au mai ieșit trei sute. De frică.

Acum, au zis că România se prăbușește. Fix ca în 2010. Trebuie măsuri de austeritate, altfel țara intră în faliment. Au băgat groaza. Iar proștii cred. Frica. Frica și dezbinarea între categoriile sociale, cu asta vă conduc. Indiferent cât aș striga eu pe facebook și la televizor, voi sunteți paralizați de frică. Bogdan Peșchir, Stegarul, mulți alții arestați, bătuți, pentru a induce frica. Le-a ieșit. Chiar și după această postare, veți fi paralizați de frică. “-Dacă mă vede și mă dă afară? Am familie, am copii.” De aici va urma turnătoria. Pentru a băga teroarea, au aruncat și DNA în luptă. Circ și Groază. Piedone, presa are ce să rumege. Dacă nu ascultați și faceți altceva, “vă aruncăm din tren”

Securitatea e fix aceiași, ca și în anii 50, ca și în anii 70-80, folosește aceiași metodă. Iar poporul, de frică și din lașitate, s-a transformat in populație.

Acum nu mai luptăm impotriva chiaburilor, ci impotriva bugetarilor. Ei, la fel ca in 2010, au devenit paria, problema, dușmanul societății. Iar proștii se bucură, atacă și ei bugetarii. FRICA, PROSTIA și BLAZAREA. Așa vă conduce Securitatea.

Mă frământă totuși o intrebare: Anii ‘50, anii 80, anii 2010, acum. -Chiar atât să fim de proști, ca populație, să nu recunoaștem manipularea? Pare că da.