E de ‘felicitat domnul Ciolacu că a mers în Israel. Dar ar fi trebuit să știe și Bibi Netanyahu că e în conferință de presă cu el. Cei care i-au scris declarația lui Ciolacu de la conferința de presă ar trebui dați afară. Ieri. Păcat de momentul ratat. Nici o mulțumire din partea lui Bibi Netanyahu, nici un cuvânt despre România și români, nici măcar despre Ciolacu, ca și când nu ar fi fost acolo. Doar, tăios, că nu va negocia cu teroriștii și va face totul ca românii din Gaza să fie extrași. Atât. Există momente când mai bine stai acasă decât să te bagi în seamă. Nu de alta, dar îți poți rupe gâtul. Fuga asta după imagine a lui Ciolacu nu numai că-i poate face rău lui, dar ne pune pe toți într/o situație absolut jenantă. Ciolacu este premierul României și dacă se face el de băcănie, ne facem și noi. Habar nu am cine a aranjat această vizită, dar după conferința de presă comună a părut că Ciolacu s-a dus acolo ca să se bage în seamă, nu ca să rezolve ceva. Adevărul că e complicat să treci de la o piață de la Buzău unde cumperi cu 100 de lei de toate la relații internaționale la cel mai înalt nivel. Jumate’ din liderii lumii sunt în Israel pentru că situația este un butoi de pulbere. Ciolacu lipsea. Mă bucur enorm de un singur lucru: -Că Bibi Netanyahu nu l-a întrebat: “- Cu ce treabă pe la noi?”