Ăstachiar face ceva pe Parlament și pe noi!
Au convocat ședința și acum o anulat-o Face ceva pe noi!!!!!!!!’
Exact ce am scris cu o oră în urmă! Preș pe care-și șterge picioarele suntem.
(Postare scrisă la 09:45, înainte ca Zelensky să anunțe că nu va mai vorbi în Parlament) Zelensky face ceva pe Parlament înainte de a i se adresa. România, sub suzeranitatea Ucrainei? Sindromul slugii. Astăzi Volodimir Zekensky ține un discurs în fața Parlamentului reunit. La ce oră? Nu se știe, se pare că 17:00, aseară se știa de 14:00. cert este că până la ora aceasta(09:45) Parlamentul nu e convocat în Ședință comună Va fi convocat la 10 de către birourile reunite, pentru 17:00. convocarea Parlamentului într-un astfel de regim este neregulamentară, doar declararea stării de război putând oarecum justifica o convocare pe ore. Deci: A zis Zelensky că vrea să vorbească în fața Parlamentului, ne va spune el ora când sute de parlamentari trebuie să stea cu gura căscată și să aplaude cum trebuie să ne facem preș și să-i dăm bani. Dacă mai era nevoie, asta arată că Zelensky face ceva pe Parlament, dar și că Președinții celor două Camere fac din Parlament un hopa-mitică al lui Zelensky Nu mai spun că inclusiv programul Primului Ministru se modifică de la o oră la alta, în funcție de cum se răzgândește Volodimir. De ce-și bate joc Zelensky de Parlamentul României și de Guvern? Pentru că poate. Zelensky are un tupeu incredibil, neegalat de vreun lider al lumii! Congresul american și multe alte țări s-au săturat de tupeul lui și pur și simplu nu l-au mai lăsat să vorbească în Congresul American și în Parlamentele țărilor lor. Se zice ceva de ora 17:00. Aseară era 14:00. Oricum, la ora 10:90 Parlamentul NU ESTE CONVOCAT înnședință comună. Nici Republică Bananieră dacă am fi și nu am fi așa umiliți, sau nu ne-am umili singuri în felul acesta. Umilirea Parlamentului prin necomunicarea unui program face parte din strategia lui Zelensky, care vrea să ne arate că el poate face ce vrea în România: ȘI chiar poate. Problema este că noi îi permitem: *Să-și bată joc de noi. *Să-și bată joc de minoritatea română din Ucraina *Să-și bată joc de preoții români. *Să-și bată joc de fermierii români. *Să-și bată joc de Delta României
Aici, după informațiile mele, vrea să-l condamne pe Vlădica Longhin de la Mânăstirea Bănceni la ani grei de închisoare pentru că și-a ținut slujbele în limba română! Nu mai vorbesc de cereale și distrugerea fermierilor români. Zelensky vine în România ca la o țară suzerană, care dă tribut Ucrainei. Iar noi ne comportăm ca niște subordonați ai Ucrainei. De ce Că așa suntem.
In foto, Vlădica Longhin, pe care Zelensky vrea să-l bage în pușcărie că-și ține slujbele in limba română. Iar noi ne facem preș în fața lui!