De luni dimineața spun și scriu încontinuu pe facebook, spun tuturor că voturile au fost fraudate masiv în secțiile de votare. Am cerut cu insistență ca să se facă numărătoarea paralelă. Singurul care putea cere CCR să facă numărătoarea paralelă era George Simion. Nimeni altcineva. El a plecat în noaptea alegerilor și s-a întors marți la ora 19 sau mai târziu. Termenul limită al depunerii contestațiilor a fost marți seara la ora 24 Eu aveam elemente clare, dovezi cu secțiile în care s-a fraudat votul, iar rețelele sociale sunt pline cu astfel de dovezi. George Simion a și anunțat miercuri seara că nu a vrut să depună contestație pentru renumărarea voturilor. A depus o contestație/poezie care nu avea nici o șansă. V-am spus, am coordonat zeci și zeci, sute- dacă iei fiecare localitate în parte- , de alegeri, inclusiv am participat la coordonarea națională a unor alegeri. Din 96 încontinuu, inclusiv anul trecut. Treizeci de ani. Plus informațiile. V-am spus în postarea trecută cum au furat. Nimic spectaculos.

Ciobănește, ca pe vremuri, și cu softul. Au fost cinci metode de furt masiv: 1) Mutarea voturilor de la un candidat la altul, mai ales în disspora 2) Turismul electoral 3) Stricarea tabletelor și introducerea CNP-urilor 4) Introducerea morților de pe liste, care au “votat” 5) Direct prin soft.

In afară de astea, metodele clasice: căratul la vot, voturi multiple, voturi introduse pentru Nicușor, doi în cabină, aranjarea proceselor in secții, fotografia votului pentru dovadă, bani plătiți pentru voturi, amenințări de la primari, președinți CJ, patroni, etc, voturi ștampilate în plus, oprirea curentului, opritea internetului, cumpărarea delegaților, numirea președinților de secții fideli, luarea cărților de identitate cu o zi/două înaintea votului, și altele.

Cea mai urâtă metodă dintre toate a fost aranjarea Softului, asta după ce STS anunțase la nivel de conducere că nu se bagă. A mințit. S-a băgat in primul rând SRI, dar și STS și toți ceilalți.

Acesta nu au fost alegeri. A fost un jaf organizat la drumul mare

Din păcate, este momentul pe care George Simion l-a ratat. Ar fi trebuit să fie organizat dumnezeiește in ziua votului. Secții fără delegați, delegați cumpărați, puțini observatori. nici numărătoare paralelă. Când te bați cu cei mai buni hoți de voturi, te pregătești să nu te fure, sau să te fure mai puțin. In afară de semnalele care ne veneau din secțiile de votare, am avut și informații. In afară de ce am spus public, am sunat direct și am prevenit, plus că am spus de nenumărate ori. Pentru că dimensiunea furtului de voturi a fost cea mai mare pe care am văzut-o vreodată in toate alegerile, la o asemenea dimensiune, de peste un milion de voturi, există și puncte slabe, lași urme. De aceea am ceeut public renumărarea voturilor, pentru că mi-ar fi plăcut, pentru Simion, care făcea cererea, să-i spun unde să caute.

Vă dau doar câteva exemple: La Constanța, Suceava și Iași, dar și în alte părți, s-a votat cu morții de pe listele permanente, dar au băgat morți și pe suplimentare. In diaspora, s-au schimbat voturile, deci s-a dublat pierderea lui George. In Republica Moldova s-a furat cu turismul electoral. banii dați la vot și cu CNP-uri băgate direct din pașapoarte, in Ardeal s-a furat și cu morții dar și cu CNP-uri, s-a furat la rupere in anumite orașe. Am spus toate astea. Degeaba. Singura soluție ca să câștigăm era renumărarea voturilor. George și AUR pur și simplu nu au vrut să o facă. Nu mai spun că a băsmit cu voturile corecte. Credeți-mă, George are mult mai multe voturi, iar Nicușor, după eliminarea voturilor furate și a morților, mult, mult mai puține. In cererea de renumărare spuneai exact ce vrei să renumeri, pentru a-i prinde. Era tot ce-i putea speria, pentru că, dimensiunile furtului sunt colosale. Pentru mine este șocant că Simion a recunoscut alegerile, cu toate că la ora 22:30 știa și el că va câștiga, habar nu am de ce nu s-a bătut pentru voturi. Nu erau doar voturile lui, ci și ale lui Călin Georgescu, și ale noastre, ale celor care am stat în stradă șase luni de zile. Dar cel mai șocant este că nu a vrut să depună contestație pentru renumărare, a depus o contestație cel puțin discutabilă, după ce a început lumea să vorbească de fraudă. Câteva ore îi trebuiau, maximum o jumătate de zi, ca să documenteze furturile din secții . Multe i le dădeam eu direct. Lui Terheș i-au aprobat renumărarea în noiembrie 2024 pentru nereguli in trei secții! Trei, nu treizeci! Le putea lua și de pe net. Nu mai spun de secțiile care au tipărit ilegal buletine de vot, motiv de anulare a alegerilor, per total. Nu știu când ne mai întâlnim cu o asemenea șansă, dar cel mai grav este atât pentru noi, ca popor, dar și oentru România, care se transformă într-o colonie neomarxistă a Franței. A depus doamna Marina Alexandru i cerere de renumărare, ieri parcă, dar dansa nu a fost candidat și a făcut o cerere de sesizare la autosesizare, in fine. Dacă se renumărau, 100% George Simion era președintele României. Asta e….,

Un motiv de renumărare, urne desigilate la prânz, s sigilate când lu s-a atras atenția de votanți.

No photo description available.