Să vedem ceea ce se întâmplă acum, care are strânsă legătură cu ceea ce am scris ieri, iar asta ne va face să înțelegem mișcările viitoare ale Găștii Bolojan. Da, pentru că vorbim despre o gașcă de politicieni și oameni de afaceri, interese străine și hoții inimaginabile, gașcă al cărei exponent este Bolojan. De aceea este necesar să cunoașteți personsjul și evoluția lui, iar asta ne va elucida nebunia de azi. Bolojan este creația artificială a unui grup de interese dun Ardeal, cu ramificații in toată țara, care conduce România de foarte mult timp, de fapt de la Revoluție.

Postarea mea de ieri poate a părut exagerată. Nu este, se bazează pe informatii certe, doar că ceea ce a făcut la nivel local Bolojan a făcut și la nivel național. Bolojan, de când a intrat în politică, a invățat o regulă: Imaginea pe care ti-o construiești cu grijă și bani mulți poate să fie chiar opusul realitătii, dacă vei controla media. Bolojan a închis toată presa locală , in afară de un ziar care-l laudă, apropierea de UDMR completând acest tablou al unei cariere false, construită însă cu grijă milimetrică, astfel încât, atunci când spui adevărul frust despre Bolojan, în fața susținătorilor lui pare incredibil. O să avem timp să arătăm adevărata față a lui Bolojan, de la Oradea, dar și la nivel național, începând cu cele mai mari tunuri financiare, de sute de milioane de euro, date impreună cu persoane dubioase din Oradea și continuînd cu afacerile exportate din Oradea la București și dorința schizoidă de a conduce totul, el si gasca lui.

Bolojan este un om corupt până în măduva oaselor, departe de imaginea pe care și-a creat-o, este “șobolanul șef”, cum lui însuși îi place să caracterizeze.

Pentru Bolojan direct, vreau să-i fac o dedicație, să-i înghețe curul ăla separat de sprâncene: Trei nume de început 1) Fostul colonel de securitate Ilie Merce, din Bihor 2) Fostul senator de Bihor Cornel Popa 3) Ionel Mădută, pastor, și soția. O să mai folosim multe nume din Bihor, pe rând, toate la timpul lor.

- Ce zici Bolojane, ne distrăm?

Ce-i leagă pe cei trei? Merce l-a scos din mocirlă și l-a făcut om, Cornel Popa l-a băgat în Politică (regretă acum), iar Pastorul Băduță l-a maj botezat odată și i-a dat voturi cu ghiotora. Pe toți trei Bolojan, după ce le datorează viața lui politică, i-a executat. Cunosc istoria lui Bolojan pe dinafară. O să mă ocup de acest sofer de interlopi, pentru ceea ce a făcut acestei țări, până o să de ducă dracu în grota din care a venit.

Să mergem un pic mai aproape: Cei trei l-au ajutat în carieră, dar omul care l-a directionat, au furat ș fură împreună de rup este Vasile Blaga, cel cu care a făcut hotiile cele mai mari. Vasile Blaga era vameș-cu diverse funcții-, iar Bolojan, ca șofer al interlopilor, căra tigări de contrabandă și droguri, așa s-au cunoscut. Ii leagă pe amândoi o viață de furat. O să vorbim desore toate, despre EADS, despre firme de construcții, de energie, din sănătate, despre inginerii financiare, despre tot. Lumea trebuie să știe cine este acest…om. Pentru Vasile, o dedicatie: Printre altele, Bolojan i-a făcut cadou lui Vasile Blaga, dar de fapt beneficiază amândoi din banii furați, Piata de vest din Oradea, Piața en gros de legume, cum ar veni, de unde, prin interpuși, curg spre București, în fiecare zi, sutele de mii de euro obținuți din evaziune fiscală din afacerile en gros cu legume nefiscalizate. Doar aici și scriem trei romane.

Dacă mai țineți minte, chestorul Liviu Popa, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor a făcut accident cu mașina lui Vasile Blaga, pe arunci ministru de interne, iar în mașină s-au găsit 800:000 de euro cash, bani ce veneau slre București. Așa se cărau banii și atunci, așa se cară și acum. Pentru Mândruță, Caramitru și toti din gașca de # Rezist, să știe și prostivanii că acest dosar a fost mușamalizat. De cine? De Laura Codruța Kovesi și de Florian Coldea, care au și ei rolul lor în ceea ce se întâmplă acum și ce se va întâmpla în viitor. Ce legătură este între ei? Laura Codruța Kovesi i-a fost băgată pe gât lui Băsescu de zvasike Blaga prin tatăl ei, procurorul Lascu, iar Florian Coldea a fost adus la București cu sprijinul lui Ghiță Falcă, finul lui Băsescu, dar și al lui Vasile Blaga. Falcă si Coldea sunt din Arad, Kovesi este de la Sibiu. Să nu anticipăm

Bolojan este deci creatia politică a lui Vasile Blaga, care conduce din umbră Partidul National Liberal. Cum a ajuns Vasile Blaga să preia frîiele PNL? Simplu: Prin Bolojan. Din gască, din afara Ardealului mai fac parte același Radu Berceanu, pe care l-ați văzut reactivat, Adriean Videanu, dar și fosta gașcă a PDL, reactivată.

Nucleul acestui grup infractional este Vasile Blaga, care, împreună cu Radu Berceanu îl coordonează pe Ilie Bolojan, iar alături de ei din echipă făcând parte Gheorghe Falcă și mulți alți foști PDL-iști, care conduc de facto PNL. Bolojsn este omul de la înaintare, i s-a creat o imagine de salvator cu bani enorm de mulți, zeci de milioane de euro aruncați in online doar în ultimele zile. Merită însă, pentru că doar din vânzarea companiilor de stat, dar și din multe alte afaceri, indivizii ăștia vor pune mâna pe miliarde de euro, dar și pe active neprețuite, cum ar fi fabrica de Avioane Craiova, care ii este promisă lui Berceanu. O să analizăm împreună hoțiile lui Bolojan și ale acestei găști care controlează Servicii Secrete, Justitie, mediul de afaceri, iar la timpul respectiv o să devoalăm planul mare, pentru 2028, respectiv pentru 2030. Pentru “mareții” analiști și politicieni din România, spun acum doar că nu Ilie Bolojan este planificat pentru presedintia României, altcineva este alesul/aleasa, lui Bolojan revenindu-i rolul de Prim Ministru. Trebuie să mai știți că din plan mai fac parte și Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, care sunt parte a jocului și care-și fac încălzirea pentru a intra la propriu în teren.

Din plan făcea parte distrugerea PSD și a mișcării naționaliste, în frunte cu Călin Georgescu, pe care nu-l pot controla, care-i deranjează enorm. Mișcarea PSD de a ieși de la guvernare și de a doborî guvernul Bolojan i-a luat prin surprindere, însă PNL nu se va întoarce la guvernare decât cu Ilie Bolojan Prim Ministru și cu un PSD docil, pus cu botul pe labe și călcat în picioare. Cheia rezolvării acestei situatii este la PSD, iar șansa de a dejuca preluarea României de către puterile străinec prin această gașca de infractori este ca PSD și AUR să preia guvernarea, prin Călin Georgescu premier, garantia că România se poate redresa și nu va cădea pe mâna Germaniei și Frantei, dar și a grupurilor de interese de la Bruxelles si a găstii de infractori din România, ca o colonie de piată de consum si de forță de muncă ieftină