Se poate spune orice, dar toți, alături de mulți alții, sunt politicieni de mare forță, genul acela rar de politicieni cu coloană vertebrală pe care nu i-a făcut partidul, ci ei au construit, acolo unde s-au aflat, partide. I-am cunoscut și am lucrat zeci de ani cu fiecare dintre ei cunosc și știu ce spun. Valoarea politică a fiecăruia dintre ei nu poate fi măsurată decât în experiența politică de o viață și într-un caracter politic de nezdruncinat. Oamenii ăștia sunt dintre cei, din ce în ce mai rari, care știu ce este aia politică la orice nivel. Dacă va accepta să fie pe lista de europarlamentare, așa cum pare că se dorește, va urma Boc, ultimul primar fost PD-L, care a revoluționat administrația din Cluj și care va fi tras și el pe linie moartă. Rețeta pare să fie aceiași: Sub pretextul că aduce voturi la partid, va fi extras de la prinărie, de unde i-a venit întotdeauna adevărata forță politică și va fi trimis să se piardâ în marea de eroparlamentari unde va putea vorbi maximum un minut. Era previzibilă strategia de când i-au scos din primării și i-au pus pe lista de suroparlamentare în 2019, cică să aducă voturi. Dacă asta ar fi adevărata strategie, ce voturi aduce Adina Vălean? Sincer, nu cred că 1% din români au auzit de Adina Vălean sau de Siegfried Mureșan, românaș de-al nostru, ca și Eduard Helvigh. Nu, nu ăsta a fost motivul, ci să-i scoată afară din Primării și, ulterior, să-i treacă pe linie moartă. Din fostul PDL nu a mai rămas nimic, absolut nimic, nici măcar cenușa. Praful și pulberea s-a ales Și se va alege
Politică Opinie
Toți foștii primari și PD-Liști de forță din Ardeal, Blaga, Hava, Falcă sunt aruncați peste bord.
Material de opinie. Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului.
Articole recomandate
Politică Opinie
Grecizarea României.
Zilele trecute am spus, cu subiect si predicat, că Bolojan a fost la Berlin, unde s-a intalnit cu cancelarul German si au pus la cale următorul plan: 1) Bolojan sa rămână Prim
Politică Opinie
Iar incepe! Dormi linistit, Ei veghează pentru tine!
Vremea lui Caragiale a fost frumoasă. Vremurile de acum bat totul. Asta este “Un altfel de politică”? La nebuni este puțin spus. Iar, la nesfarsit, aceleasi discuții. Singura
Politică Opinie
Marele Atac
Sunt atât de multe de spus…. Este vreo linie comună, vreo legătură între totate evenimentele care se succed acum? Pare că da, dar pentru asta este nevoie să te situezi undeva în