Spre deosebire de mulți așa/zis analiști, eu cred că procentele AUR sunt mult prea mici. Electoratul consevator, suveranist sau cum vreți să-i spuneți este mult peste 50% din totalul electoratului AUR preia la acest moment doar o parte, mai puțin de 50% din acest electorat. Unde sunt restul de peste 30%? Ori stau acasă, ori sunt fragmentați la alte partidulețe, ori…se mai gândesc. Eu nu fac parte dintre fraierii care cred că Simion nu face sondaje și nu se ghidează după ele. Nu de alta, dar știu. Știu și ce strategie are, dar, o parte din ea fiindu-mi dezvăluită cu sinceritate chiar de George Simion, mă abțin să vorbesc despre această strategie. Ce știu este că Simion are un plan foarte clar, pragmatic, pe puncte, de la care nu se abate. Consultanții lui sunt excelenți, dacă mă gândesc doar la băieții lui Florian. Este absolut diabolic băiatul ăsta. (Florian) A reușit să preia extremele Stânga-USR și Suveranistă AUR. Asta arată și prostia actualilor politicieni, dar nu acesta este obiectul analizei. Una peste alta, Simion și AUR au, după opinia mea, șansa să devină câștigătorii viitoarelor slegeri, Adică AUR să fie pe primul loc. Rolul lui Simion este unul simplu: Kovesi Președinte. Gândirea celor din spate este ca Simion și Kovesi să intre în turul doi, iar atunci va fi votul negativ pe care PSD și PNL îl vor da lui Simion, pentru a ieși Kovesi. Oricum, Kovesi este la această oră viitorul președinte al României. Deja Problema corupției a fost adusă în atenția opiniei publice-Corupția Ucide, nu?-, iar principala contracandidată a lui Kovesi, Gabriela Firea, a fost scoasă din cursă. PSD și PNL sunt parcă paralizați. Nu au nici o replică, nu mai au suflu, se uită doar cum Simion defilează. Cu cine va guverna Kovesi? V-ați prims: USR-AUR-FORȚA DREPTEI-PMP vor avea peste 50% din voturi. Cam așa va arăta, ținând cont de datele actuale, anul 2024 Ar putea face ceva actuala Coaliție pentru a preveni dezastrul? Greu, dar ar putea, doar că a clacat înainte de cursa electorală. Amândouă partidele sunt parcă obosite și resemnate. Dar asta este o altă poveste